luni, 16 aprilie 2018

ANIMALELE DOMESTICE

Animale de la fermă
Sau lângă om trainice,
Herghelie, cârd sau turmă,
Se numesc domestice.

Cățelul cel bucuros
Toată ziua-ar roade-un os.
Stăpânul de-l îngrijește,
Pe om câinele-l păzește
Și mereu îi dă de veste.
Cel mai bun prieten este!

Pisicuța se alintă,
Peste tot este atentă.
Șoricelul de-l zărește,
Pitită îl urmărește,
Se joacă și îl înhață.
Vai! Ce pisică glumeață!

Vaca la pășune merge,
Iarba proaspătă-și alege.
Apoi, bunica ne-aduce
Să bem laptele cel dulce.
Din laptele vacii face
Brânză. Tare mult ne place!

Calul, animal puternic,
De plimbare este dornic.
Cu bunicul merg prin sat
În căruță, la arat.
Calul face brazdele
Și ară ogoarele.

Oile și caprele
Tare iubesc soarele,
Vara ele stau la stână.
Oile au multă lână,
Iarna să ne îmbrăcăm.
Lapte bem, brânză mâncăm.

Purcelul stă în coteț,
Mănâncă porumb, nutreț.
Tot mereu se murdărește
Și-ntruna se bălăcește.
Îi e foame, e grăsun,
Stă la masa de Crăciun.

Păsările din ogradă
Vor să dea iama-n livadă.
Rațe, curci, găini și gâște,
Nu vor să facă liniște
Decât când afară plouă.
Au noroc că se mai ouă!

Aceste-animale, să știi,
Ne aduc multe foloase,
Iar când la bunici mai vii,
Să ai amintiri frumoase!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu