Petrică era un băiețel în clasa a patra cam leneș și neascultător. Era mofturos în fiecare dimineață atunci când mama îl trezea ca să se pregătească pentru școală:
-Mai lasă-mă cinci minute, mamă!
-Vei întârzia la școală, Petrică, și îi vei deranja din nou pe colegii tăi.
-Atunci nu voi lua micul dejun, mormăi băiatul.
-Ar trebui să mănânci de dimineață ca să te poți concentra la ore.
-Atunci voi mânca, dar nu mă voi spăla pe dinți, își încercă Petrică norocul.
-Băiatul mamei, grăbește-te și fă tot ceea ce trebuie, așa cum te-am învățat!
Petrică se ridică greoi din pat și se pregătește de școală. Mănâncă puțin, se spală pe dinți în grabă, se îmbracă repede, din neatenție își încalță șosetele pe dos, pleacă nepieptănat și cu urme de pastă de dinți în jurul gurii.
Pe drum, se întâlnește cu colega sa de bancă, Diana.
-Iar ți-a fost lene să te speli la gură, Petrică? Și ce e cu părul tău ciufulit? S-au bătut cocoșii în capul tău de dimineață? îl întrebă Diana cu mustrare pe băiat.
Diana era o fetiță tare silitoare și ascultătoare și încerca să îi ofere povețe lui Petrică de câte ori avea ocazia și chiar avea grijă de el.
-De îndată ce ajungem la școală, să îți speli fața și să îți aranjezi părul, altfel colegii noștri iar vor râde de tine și nu cred că îți dorești asta.
-Biiiiine, o să merg! spuse spășit Petrică.
-Ai început să lucrezi la proiectul pentru săptămâna viitoare? întrebă Diana.
-Care proiect?
-Nu-mi spune că iar n-ai fost atent la doamna învățătoare. Proiectul acela la care participă toți elevii școlii, în care trebuie să povestim o carte pe care am citit-o și să adăugăm câteva desene făcute de noi pe baza cărții. Vom primi premii și trebuie să îl predăm doamnei învățătoare lunea viitoare.
-Mai e timp, nu mă grăbesc. Mai e o săptămână, spuse liniștit Petrică.
-Eu cred că ar trebui să începi să lucrezi. Timpul trece și nu m-aș mira să lași pentru sfârșitul săptămânii. Să știi, premiul cel mare este mașina pe care ți-o dorești.
Petrică își dorea tare mult o mașină cu telecomandă pe care o văzuse la vărul lui și pe care părinții i-au promis că o vor cumpăra atunci când va fi mai ascultător și mai atent la școală. Băiatul, însă, nu-și schimbase comportamentul, crezând că o va dobândi la un moment dat.
Zilele treceau, iar vorbele Dianei începeau să se adeverească. Băiatul ajungea acasă, se uita la televizor, își făcea în grabă temele și se juca până când se înnopta și era timpul să doarmă.
În sâmbăta dinaintea predării proiectului, Petrică voia să înceapă să lucreze pentru a câștiga mult râvnitul premiu. Deodată, cineva bate la ușă. Erau câțiva prieteni mai mari care îl chemau la joacă în curtea din spatele blocului. Petrică nu putea rata un meci de fotbal într-o zi atât de frumoasă.
Se întoarse de la joacă tocmai seara, obosit, murdar și înfometat.
-Petrică, mergi și spală-te pe mâini și pe față, apoi vii să mănânci. Mâncarea este caldă.
-Nu vin, mamă. Sunt foarte obosit. Voi mânca un colț de pâine și mă voi culca.
-Petrică, trebuie să faci baie. Ești murdar din cap până în picioare.
-Voi face baie mâine, mamă. Acum mi-e prea lene.
-Nu lăsa pe mâine ce poți face azi, Petrică! Se pot întâmpla alte lucruri.
Într-un final, băiatul a cedat la insistențele mamei și a făcut rapid baie.
A doua zi, duminică, familia lui Petrică a avut musafiri. Cei doi veri ai băiatului au venit în vizită împreună cu părinții lor. Petrică a fost atât de entuziasmat să le arate celor doi jucăriile și să se joace cu ele, încât nu i-a mai păsat de proiectul pe care ar fi trebuit să îl predea. Musafirii au plecat seara târziu, iar Petrică nu a avut timp decât să facă baie și să se bage în pat.
Luni, în ziua predării proiectului, băiatul ajunge la școală. Toți colegii săi îi dau doamnei învățătoare dosarul cu proiectul, numai Petrică nu.
-Unde e proiectul tău? îl întreabă Diana.
-L-am uitat acasă, minte băiatul.
-Ce carte ai povestit?
-Ă, ă, ă, se bâlbâie Petrică. Am uitat.
Diana se uită lung la el, apoi își întoarce privirea.
A doua zi, se anunță câștigătorii. Toți participanții primesc câte un puzzle, iar locul I la băieți a fost câștigat de un coleg de clasă de-al lui Petrică. Văzând mașina cu telecomandă primită de colegul său, lui Petrică îi pare foarte rău că nu a reușit să lucreze la proiect și își amintește de vorbele mamei sale: ”Nu lăsa pe mâine ce poți face azi” și înțelege că doar cu trudă poți obține ceea ce îți dorești.
Din acea zi, Petrică este un copil ascultător și harnic, iar, după câtva timp, a primit mașina cu telecomandă de la părinți, care și-au respectat promisiunea. Petrică este acum un copil exemplar care își face temele la timp și ascultă de părinți și de doamna învățătoare.
